Noul Mercedes-Benz Actros a fost lansat în România

Nov 6, 2018

Divizia Truck & Bus a Mercedes-Benz România a prezentat, în premieră naţională, noul Actros, camionul emblematic al Mercedes-Benz Truck, la Cluj-Napoca. Noul Actros a fost dezvăluit și prezentat celor aproximativ 250 de invitaţi, reprezentanți ai celor mai mari companii de transport din România și partenerilor Mercedes-Benz România.

Evenimentul de lansare în România al noului Mercedes-Benz Actros a avut loc într-o locaţie industrială de lângă Cluj-Napoca şi a fost moderat de Valeriu Zaharia, Managing Director Trucks & Buses Mercedes-Benz România și Cătălin Barbur, Retail Sales & Product Manager Trucks. Aceştia le-au prezentat invitaţilor caracteristicile inovatoare ale noului camion Actros, precum Multimedia Cockpit, MirrorCam, Active Drive Assist, Active Brake Assist 5, care poziţionează Actros ca fiind cel mai modern camion din lume.

Pentru evenimentul din România au fost aduse special de la fabrica din Wörth, Germania, două camioane Mercedes-Benz Actros.

„Suntem mândri să prezentăm noul Actros în România, la atât de scurt timp după lansarea internaţională şi premiera de la IAA. Noul Actros reconfirmă promisiunea Trucks you can trust, fiind un reper în materie de calitate, eficiență  și siguranță. Putem afirma că noul Actros este aproape reinventat, cu peste 60 de noutăţi la bord, fiind cel mai avansat camion Mercedes-Benz şi totodată cel mai modern camion din lume.”, a declarat, în timpul discursului său din cadrul evenimentului, Valeriu Zahariu.

O nouă dimensiune pentru transportul pe distanţe lungi

Noua generaţie Actros, camionul emblematic al Mercedes-Benz Trucks, a avut premiera mondială la Berlin, pe 5 septembrie 2018. Autovehiculul a fost perfecționat pentru a oferi cel mai înalt grad de siguranță, eficiență și confort. Cu noul Actros, antreprenorii beneficiază de eficiență sporită, iar şoferii de un grad de confort nemaiîntâlnit până acum: consumul de carburant a fost redus, iar siguranța și disponibilitatea vehiculului au crescut în mod considerabil.

Modelul se remarcă printr-o serie de inovaţii, precum sistemul Active Drive Assist, ce permite conducerea semi-autonomă la orice viteză, MirrorCam, ce înlocuieşte oglinzile retrovizoare pentru a spori siguranţa şi eficienţa, Active Brake Assist 5, cu sistem de detectare a pietonilor îmbunătăţit, Multimedia Cockpit, ce oferă conducătorilor auto un spaţiu de lucru al viitorului şi un nivel înalt de conectivitate, Traffic Sign Assist, ce asistă şoferul în respectarea regulilor rutiere şi contribuie la creşterea siguranţei, Stability Control Assist disponibil şi pentru semiremorci, precum şi sistemul de faruri cu semnătura luminoasă caracteristică - Highbeam Assist.

Noul Actros consumă cu până la 5% mai puţin carburant pe drumurile rurale şi cu până la 3% mai puţin pe distanţe lungi, datorită aerodinamicii îmbunătăţite, a sistemului avansat Predictive Powertrain Control şi a unui raport nou al punţii spate.

Dezvoltarea design-ului noului Actros s-a concentrat în mod special în jurul şoferului – din interior spre exterior. Iar rezultatul constă într-un interior modern şi un exterior cu aspect unitar şi dinamic.

Comenzile pentru noul Actros sunt disponibile încă de la Salonul Auto IAA 2018. Primele autovehicule vor fi livrate în primăvara anului viitor. Opțiunile de configurare pentru noul Actros sunt ample, iar fiecare client va putea să comande exact acea versiune care îi corespunde perfect nevoilor de transport.