A opta generație Porsche 911 – mai puternic, rapid, digital

Nov 28, 2018

Fiecare generație 911 a reprezentat o redefinire, o recalibrare a standardelor în funcție de care restul modelelor sport erau evaluate. Nu credem că lucrurile vor sta altfel și de această dată, dar până vom ajunge în spatele volanului, să vedem ce aduce nou acest 911 type 992.

Premiera mondială a noii generații Porsche 911 a avut loc acum câteva ore, în avanpremiera salonului auto de la Los Angeles. 911 rămâne un 911 din punct de vedere al designului. Un profil unic și imposibil de confundat, de această dată cu pasajele roților ceva mai generos dimensionate pentru a putea găzdui roți de 20 inch pe față și chiar 21 inch pe spate. A opta generație propune o parte frontală mai lată cu 45 mm, portiere cu mânere care se retrag pentru o siluetă cât mai fluidă, un eleron spate activ mult mai masiv. Cu excepția secțiunilor față/ spate, restul caroseriei este realizat din aluminiu. Cei care iubesc vechile modele, probabil vor aprecia și designul noii capote.

La interior nu regăsim o revoluție, în buna tradiție Porsche bifăm o evoluție. Salutăm faptul că tabloul de bord păstrează tema celor 5 ceasuri, un ceas central pentru monitorizarea turației motorului, flancat de două display-uri care pot fi configurate să ofere informațiile grupate sub forma a câte două ceasuri. Display-ul central al unității PCM are acum 10,9 inch.

Porsche a dezvoltat noi sisteme de asistență. Toate modelele vor fi echipate cu noul sistem care detectează prezența apei pe suprafață de rulare, șoferul va fi avertizat de schimbările la nivelul suprafeței de rulare și va putea selecta un mod dedicat de rulare. 911 va putea fi echipat și cu Night Vision Assist, o cameră termică disponibilă opțional.

Dotările noului 911 sunt completate de trei funcții digitale exclusive: aplicația Porsche Road Trip pentru excursii extraordinare, asistentul personal Porsche 360+ și calculatorul de emisii Porsche Impact, pentru neutralizarea amprentei individuale de emisii de carbon.

Aplicații digitale: „Road Trip”, „360+” și „Impact”
„Porsche Road Trip” ajută conducătorii auto pasionați la planificarea și organizarea călătoriilor speciale, precum și la navigarea în timpul acestora. Rutele special selectate pe care aplicația le oferă includ recomandări exclusive pentru hoteluri și restaurante, precum și puncte de interes și atracții turistice întâlnite de-a lungul traseului.

„Porsche 360+” permite clientului să se bucure de experiența Porsche chiar și atunci când este departe de vehicul; inima „Porsche 360+” este un asistent personal de lifestyle disponibil non-stop. Acesta a fost gândit pentru a face experiențele exclusiviste posibile, iar viața de zi cu zi mai ușoară.

„Porsche Impact” este un calculator de emisii, care calculează contribuțiile financiare pe care clienții Porsche le pot plăti pentru a compensa pentru amprenta personală de emisii CO2. Aceștia pot alege dintre proiectele climatice certificate la nivel internațional în care doresc să investească. Proiectele disponibile sunt răspândite în întreaga lume și se concentrează pe energia eoliană, hidro și solară, precum și pe protecția pădurilor.

Din punct de vedere tehnic, avem în continuare un propulor boxer cu șase cilindri răcit cu lichid. În versiunea Carrera S, vorbim despre 450 CP, un plus de 30 CP comparativ cu vechea generație. Ambele versiuni ajung la 100 km/h în mai puțin de 4 secunde. Coupe-ul cu propulsie are nevoie de 3,7 secunde, iar versiunea 4S de 3,6 secunde, un progres de 0,4 secunde comparativ cu modelele similare ale vechii generații. Dacă se alege și pachetul opțional Sport Chrono, mai puteți câștiga 0,2 secunde. Carrera S are o viteză maximă de 308 km/h, în timp ce versiunea 4S e oprește la 306 km/h. Vă mai spunem că Porsche anunță un consum mediu de 8,9 litri pentru Carrera S și de 9 litri pentru 4S.  

În Germania, 911 Carrera S va avea un preț de bază de 120.125 euro, iar versiunea 4S va costa 127.979 euro. Noul model poate fi deja comandat.